Etichete
aer curat, albota, Barajul Vidrariu, Bâlea lac, glaciar, Jina, Lacul Vidra, munte, pastrav, pastravaria Albota, pastravarie, Poiana Sibiului, printre nori, Sibiu, Transalpina, Transfagarasan, traseul Trasnfagarasean, Turului Ciclist al Sibiului 2013
Acum câteva săptămâni am reuşit sa ne organizăm în sfârşit pentru o escapadă la munte despre care de multe ori discutasem şi abia acum am hotărât să ne realizăm vechiul vis.
Am traversat cel mai înalt drum din România – Transalpina sau „Drumul Regelui”, aflat la peste 2.000 de metri altitudine cu punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m).
A fost mirific! Peisaje impresionante, aer curat şi foarte multă verdeaţă, deci superb.
O senzaţie de parcă ai fi în cer cu capul printre nori 🙂
Ne-am abătut puţin de la traseu pentru a vizita şi Lacul Vidra.
În drum spre Sibiu comunele Jina şi Poiana Sibiu ne-au atras atenţia cu căsuţe frumoase şi de parcă strategic amplasate pe vârf de munte. În aceeaşi zonă am luat parte accidental din caravana Turului Ciclist al Sibiului 2013 🙂
Am ajuns la Sibiu numai bine la momentul de înmânare a premiilor. Ne-am cazat acolo peste noapte ceea ce ne-a permis să vizităm mai bine oraşul.
A doua zi în drum spre Bucureşti am luat prânzul la păstrăvăria Albota, unde am promis că mai revenim 🙂
La întoarcere am ales sa traversăm renumitul traseu Transfăgărăşan care a fost recent inclus în lista celor mai frumoase drumuri din lume. Un traseu deosebit datorită peisajelor întâlnite, cu multe curbe periculoase, diferenţe mari de nivel, stânci şi prăpastii precum şi cascade abrupte. Peisaje care în adevaratul sens al cuvantului iţi taie răsuflarea!
Un mic popas la 10 C şi 2034 m altitudine la Bâlea Lac – lacul glaciar de o frumuseţe austeră unică. Aerul rece ne-a prins chiar bine dupa zile întregi de arşită excesivă.
Apoi a urmat Barajul Vidrariu.
Dacă vă faceţi planuri de vacanţă şi v-aţi propus să vizitaţi locuri frumoase din România vă recomand cu caldură să alegeţi aceste trasee pentru că nu o să regretaţi. 😉