Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

…eşuată :). Pentru că de fapt sunt la a 2-a. Cum s-a întâmplat? Desigur, am încercat să economisesc, şi aşa cum mie nu prea-mi iese asta, am ajuns să plătesc dublu :(.

Dar să începem cu începutul. Mereu eram fascinată de pensulele Real Techniques de Samantha Chapman (de cum au ieşit şi am aflat de ele de pe youtube, desigur). De aceea am tot căutat cea mai bună soluţie pentru a pune mâna pe ele cât mai repede. Pentru că nu am vrut să aştept până la 3 săptămâni pentru a face comanda de la cineva care le aduce din State, am preferat să caut alternative, de unde aş putea să le cumpăr de pe site-urile din Europa. Iarăşi aici am găsit mai multe, dar şi preţul era altul faţă de cel pe care îl ştiam că pot să găsesc în State. În cele din urme am decis să fac comandă de pe iHerb, preţ bun, cost mic pentru transport, deci perfect. Bineînţeles că am auzit şi citit despre cazurile în care nu ajung uneori coletele, deci eram pregatită oarecum, însă mi-am spus ca nu mi se poate întâmpla tocmai mie şi chiar de la 1-a comanda :). Cât m-am înşelat! Comanda a fost efectuată în februarie, prin DHL airmail, fără tracking number. Nu vreţi să ştiţi cum verificam în fiecare zi cutia poştală şi cum am necăjit doamnele de la oficiul poştal şi vamal nu doar prin desele vizite, dar şi telefonic cât şi prin mail-uri. Ajunsesem să mă recunoască deja. Mail-uri catre iHerb cu mesaje că poate poate s-o fi întors coletul la ei, cereri de acte de confirmare scanate a transportului etc. Am ajuns să cer fie rambursarea banilor fie să-mi trimită din nou pensulele. Bineînţeles, nimic din toate acestea nu a putut fi posibil. La un moment dat nu-mi mai răspundeau la scrisori, iar eu continuam să le scriu deja pe serviciul clienţi pentru vorbitorii de rusă şi franceză :). Ca să fiu mai concisă: nu am mai primit acea comandă nici până azi :(. Totuşi am reuşit să fac rost de pensulele Real Techniques :). Am riscat din nou să fac comandă pe iHerb, exact în momentul când pensulele erau la o promoţie de -20%, însă de data aceasta m-am asigurat cu transport DHL express cu tracking number. Pe lângă faptul că am primit coletul în a 5-a zi chiar la uşă, eram mai mereu anunţată ce se întîmplă şi unde este coletul. Am fost întrebată care este conţinutul cutiei de către domnii de la vama şi am achitat taxa vamală direct curierului DHL. M-a costat ceva mai mult dar eram într-atât de fericită că după o lungă aşteptare puteam sa testez mult îndrăgitele pensule :). Et voila!

imageimage

imageimage

P.S. pe lângă pensule, mi-am mai luat şi o piatră de alaun de care sunt foarte mulţumită.

P.P.S. Dacă nu aţi mai făcut cumpărături până acum de pe iherb.com, puteţi folosi codul KPS934 pentru a beneficia de până la 10% reducere.
Piatra de alaun

Anunțuri