Zina Zen – despre Marea Dragoste

Etichete

Femeia Moldovei, interviu cu ZinaZen, Marea Dragoste, revista Tango, Zina Zen

„Mereu ni se pare că suntem iubiţi pentru că suntem buni şi nu realizăm că suntem iubiţi pentru că sunt buni cei care ne iubesc” (Lev Tolstoi)

Cu acest citat suntem întâmpinaţi ori de câte ori deschidem blogul Zina Zen de pe platforma revistei Tango. Zina Zen sau cunoscută şi ca Femeia Moldovei este bloggeriţa care ne uimeşte de fiecare dată cu textele-i pline de simţuri şi trăiri demult uitate, ascunse. Romantică şi incurabil de sensibilă, ea este persoana de care şi cu care nu ai să te plictiseşti niciodată.

Zilele acestea (mai exact – 9 aprilie) blogul http://zinazen.revistatango.ro aniversează un an de când a intrat în marea familie Tango. În ton cu tema vă prezint un interviu cu personajul diafan – Zina Zen, pe care am îndragit-o de la primul text, astfel încât mi-am dorit într-atât să o cunosc, încât mi-a devenit o prietenă dragă sufletului de câţiva ani deja şi îmi încarcă ziua cu emoţii de la magnetismul şi farmecul ei special.

Bună, Zina, îţi mulţumim din numele toturor cititorilor fideli pentru posibilitatea acestui interviu. Cu toţii suntem curioşi să aflăm cine este Zina Zen și cum a apărut în viața ta?

Zina Zen este prietena mea, mai curajoasă, mai intuitivă și mai înțeleaptă, uneori; care are timp să scrie. Împreună, facem o echipă extraordinară. Ne simțim una pe cealaltă, împărțim zilnic sarcinile și ne distrăm dând vina una pe cealaltă pentru emoțiile și reacțiile din jur.

În ce moment al vieții ai simțit nevoia creării unui blog?

Nu a fost o nevoie, s-a întâmplat cumva natural și simplu. Scriam de când eram mică. Erau lucruri care trebuiau scoase din umbră, scrise, recunoscute, asumate. Mai greu a fost să le împart cu restul lumii. În momentul creării unui blog, pe o platformă publică, nu mai poți alege cine să citească gândurile tale și cine nu. Trebuie să-ți asumi totul de-a-ntregul și să înveți să primești feed-back-uri, păreri diferite de-a ta, complimente, scrisori de mulțumire și, cel mai important, critici și sfaturi. Încrederea de a împărți din intimitatea mea cu toată lumea a venit după o seară petrecută cu o prietenă bună, căreia i-am întins timid câteva pagini scrise de mine. Am plâns amândouă, am recitit textele și am hotărât de comun acord (doar așa puteam să fac acest pas important) că e timpul să-mi fac cont pe o platformă de bloguri. (În fond, contul poate fi dezactivat oricând, nu :)?)

La început, Zina Zen a fost o persoană anonimă (sau cel puțin parțial anonimă). Ai fi preferat să-ți păstrezi anonimatul ca să poți vorbi mai deschis despre unele lucruri? Despre care anume?

La început mi-era o frică de muream și nu aveam deloc încredere în mine, în locul cuvintelor din textele mele, în rostul unei postări împărtășite cu ceilalți. Nu știam că sunt zeci, sute, mii de oameni care simt la fel, cărora li se întâmplă aproximativ aceleași lucruri. Povesteam, (de)scriam în câteva rânduri ce am, ce sunt, ce am văzut sau ce mi-am amintit și descrețeam fruntea fetelor plecate departe, cărora le era dor de Moldova, de bulgăreala din fața școlii, de primul sărut sau Piața Centrală din Chișinău. Blogul era un fel de jurnal pe care-l țineam pentru mine și pentru cele câteva zeci de oameni care intrau zilnic să vadă ce mai face, gătește și ascultă Femeia Moldovei :). Era o formulă care funcționa perfect. Toți se simțeau liber, eram puțini, veseli și buni și cu o parte din acest grup ne-am întâlnit și în viața reală – e și cazul tău :). Cei care mă cunoșteau, aveau ocazia să vadă că pot fi și în alte feluri. Cei care voiau să înțeleagă o femeie de „în jur de 30 de ani”, o moldoveancă venită la București (sau doar un om normal, cu trăiri normale), găseau acolo tot ce se putea citi (mai ales printre rânduri și prin comentarii).

Mai deschis? Am ales să nu abordez teme sociale, legate de patriotism, naționalitate, politică sau sex. Nu am vrut niciodată statistici mari, reacții puternice și contradictorii. E suficient că mă contrazic eu de la un anotimp la altul :). Blogul era un fel de „acasă”, unde voiam ca lumea să se simtă confortabil. Probleme, crize, scandaluri, „șoc și groază” găsim și-n alte părți. Aici, eram „acasă”.

Și, legat de anonimat – am câteva motive să-mi păstrez în continuare „parțial” anonimatul. Dar cine a vrut să mă găsească, m-a găsit destul de ușor.

Cum s-a întâmplat trecerea de la blogul vechi la cel actual?

Eu am fost o cititoare fidelă a revistei Tango și a tuturor cărților publicate de Alice Năstase, împreună cu Simona Catrina și Aurora Liiceanu. Am avut și am în continuare o admirație aparte pentru toți cei care scriu pentru Tango sau Marea Dragoste – platforma virtuală a revistei. Am trimis, dintr-o pornire de mare curaj și un pic de inconștiență, câteva texte de-ale mele, în cadrul concursului de bloguri anunțat de Tango. Sinceră să fiu, voiam doar să știu că Alice Năstase Buciuta a citit măcat un text de-al meu. Mie îmi era suficient. Dar am ajuns în finală, și urmare a probei de baraj – în care a trebuit să conving că eu merit mai mult decât altcineva, să scriu pe Marea Dragoste, am câștigat. A fost fantastic. Am citit mailul prin care eram anunțată că am câștigat concursul, de zeci de ori. Și așa, cu exact un an în urmă, am intrat în familia Tango.

Ți-e dor uneori de prima platformă a blogului?

Tot timpul. Este copilăria Zinei Zen :).

Există diferențe între Zina Zen la început și cea actuală? Care sunt ele?

Sunt diferențe, pentru că sunt, înainte de toate, om. Mă schimb, învăț încontinuu. Mă contrazic de foarte multe ori. Acum, având dovezi „scriptice”, îmi dau cel mai ușor seama de câte ori mi-am schimbat părerea despre același „ceva” de-a lungul unui an, de exemplu. Mai apoi, sunt femeie – uneori mofturoasă, nesigură pe ea și dificilă, alteori în căutare de nou sau de sine. Sunt diferențe între mine dimineața când plec spre serviciu, și mine seara, după ce văd un spectacol care îmi răvășește sufletul. Dimineața Zina Zen scrie că totul e pierdut și nu ne putem învinge destinul, și seara Zina Zen o să vă convingă că frumusețea va salva lumea și vă va îndemna la iubire.

Evident, mi-a mai trecut din frică și neîncredere, dar de fiecare dată, după ce postez un text, stau cu ochii țintiți în monitor, până apare primul „Like” :). Sunt om, înainte de toate :).

Ți-a schimbat cumva viața sau modul de gândire bloggingul?

Da. A fost, este, altceva. Este alt format, totul se întâmplă cu altă viteză. Am cunoscut foarte multă lume. Am ascultat oameni vorbind despre mine. A fost ciudat. Și este, în continuare. Am avut niște trăiri noi și interesante, diferite, generate anume de existența blogului. Am folosit blogul ca să transmit mesaje de dor și drag; ca să recunosc, subtil și elegant, niște greșeli. Am transmis cuvinte scrise cu maturitate și curaj, și mi-am cerut și iertare, prin blog. Iar acea senzație, când vezi ceva frumos și deja ți se conturează în cap schița următoarei postări și cauți imediat un calculator ca să poți povesti cât mai repede unor oameni minunați, pe care-i știi și nu prea :), este de nedescris.     

De unde te inspiri când creezi un text?

De peste tot. Asociez și leg lucrurile între ele în felul meu, așa cum le simt. Uneori, și eu mă mir cum ceea ce văd ajunge gand, apoi cuvinte. Mă impresionează povestea cuiva, real și adevărat, de lângă mine. Uneori e chiar povestea mea … Alteori e un copil care aleargă, ploaia, un film, o carte, un citat, o întâlnire, o plimbare – orice mă poate inspira. Nu există formule pentru inspirație. Sunt deschisă și extrem de curioasă, atât.

Despre ce îţi place să scrii?

Despre iubire. Nici nu ar putea fi altfel, scriu pe platforma Marea Dragoste :). Și eu cred cu tărie că totul e iubire. Și noi suntem iubire. 

Când plânge Zina Zen?

Când plânge toată lumea. Când doare sau simte ceva incredibil de frumos. Ultima dată am plâns ieri, am revăzut filmul „Don’t move”.

Pentru a o cunoaște mai bine pe femeia reală din spatele Zinei Zen virtuală sunt curioasă să aflu răspunsurile la Chestionarul lui Proust:

• Care este calitatea cea mai importantă a unei femei? Iar a unui bărbat?

Corectitudinea, pentru ambele genuri. Contează să ai cât mai multe calități, să te dezvolți în continuu, dar dacă nu ești corect – cu tine, în primul rând, și cu ceilalți – aproape că nu mai are rost să fii educat, deștept și manierat.

• Ce apreciezi cel mai mult la prieteni?

Confortul. Să-mi fie liniștit, vesel, simplu, sigur și bine cu ei.

• Care e cel mai mare defect al tău?

Sunt mai multe și toate la fel de mari :).

• Care este ocupația preferată?

Să caut.

• Cum vezi fericirea?

Când râd și cu ficatul, ca să-l citez pe Ketut, din „Eat, pray, love” de Elizabeth Gilbert.

• Care ar fi cea mai mare nenorocire pentru tine?

Nici nu vreau să mă gândesc la asta, dar este legată de pierderea definitivă a cuiva drag. Spre deosebire de regretatul Grigore Vieru, eu am ce am, cu moartea.

• Dacă nu ai fi ceea ce ești acum, ce ai fi preferat sa fii?

O versiune mai bună a mea :). E prea frumos pe pământ ca să vreau să fiu o stea :).

• Unde visezi să locuiești?

Eu sunt foarte mulțumită de locul în care locuiesc acum și de călătoriile pe care le fac periodic. Indiferent de superbitatea locului în care plec, la un moment dat, mi se face dor de casa mea. Visez doar o bucătărie mai mare 🙂

• Care e culoarea, floarea și pasărea ta preferată?

Îmi plac toate florile, fără excepții. Îmi place să ascult limba păsărilor, în pădure, la mare, la munte, la țară, mai ales dimineața. Dar cred că iubesc un pic mai mult cocorii. Pentru că niciodată nu uită să se întoarcă acasă, primăvara. Iar culorile – îmi plac toate culorile din natură. Verdele crud primăvara, albastrul cerului, auriul spicelor, negrul nopții, albul zăpezii… Și toate combinațiile nebune dintre ele :).

• Ce autori de proză îţi plac? Iar poeţi?

În ultima vreme nu citesc atât de mult pe cât mi-aș dori, din păcate, dar din respect pentru cei foarte mulți autori care-mi plac, nu o să nominalizez pe nimeni. Sunt mulți, sunt buni și pe fiecare l-am primit exact când a fost nevoie de el.

• Care sunt eroii şi eroinele favorite?

Dacă te referi la eroii din romanele citite – cred că sunt sute. Și iar, mi-ar fi greu să aleg doar câțiva. Dar îmi plac cavalerii și femeile foarte curajoase.

• Care sunt compozitorii preferați? Iar pictorii?

Ascult foarte multă muzică, foarte diferită. Clasică, jazz, folk, estrada din copilăria și adolescența mea sovietică, rock, ambientală. Și muzică de petrecere ascult. Merg des la Operă și la Ateneul Român. Îmi place foarte mult energia transmisă la concertele live, mai ales dacă condițiile sunt prielnice și sistemul de sonorizare este bun. Am câțiva compozitori pe care-i pot asculta la nesfârșit, dar dacă i-aș nominaliza și aș uita de cineva, mi-ar părea rău.

Din pictori – Salvador Dali, clar.

• Cine sunt eroii tăi preferați din viața reală? Iar eroinele de-a lungul timpului?

Mama mea este și va rămâne eroul și modelul meu în viață. Și am și câțiva prieteni de la care iau zilnic lecții de bunătate, umanitate, profesionalism și trecere frumoasă prin lume.

• Ce detești cel mai mult?

Minciuna. Și nepunctualitatea :).

• Ce alt talent natural ai mai dori să ai?

Asta înseamnă că am deja unul, nu :)? Dintotdeauna mi-am dorit să pot cânta.

• Care sunt greșelile care-ți inspiră indulgență?

Suntem oameni, greșim. Am învățat să iert și să am înțelegere și compasiune pentru cei care greșesc (și mai ales pentru mine !). De atunci, am trăit mai ușor și mai liber. Dacă greșim, trebuie să reparăm. E simplu. Și să învățăm, desigur, din asta :).

• Care e motto-ul favorit?

Este un citat din părintele Arsenie Boca, care m-a inspirit și înduioșat de curând. „Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti.”

Mulţumim şi La Mulţi Ani! Aspiraţie la Inspiraţie!